| A Corsica di Minnanna |
Texte 1... A casa di minnanna
Quella di minnana ùn era micca un palazzu, ma una di ste case vechje chè i seculi avianu suminatu in lu paese. A scola, a chjesa, u fornu in piazza, e strette, e ricciate da truncassi i pedi, e trè funtane, u stradone chì ùn andava in locu, u castagnetu vicinu, mi ne ricordaraghju sempre. Tandu eru scularu. In si tempi, minnana è missiavu in ritirata, eiu è u me cuginu Antone, campavamu quì in lu nostru paese, smenticati da u mondu in guerra.
Sò passati l'anni...
Spessu, mi vene a voglia di rivede sti lochi. Ma ghjuntu quallà, u càtaru di l'ortu chiusu da tanti mesi ricusa d'appresi, si torce, raschja u mutale pò cede infine. Credu allora ch'ellu mi abbia ricunnisciutu. E lamaghje coprenu i muri, u peru sanghjuanninu hè seccu cù e so frasche tronche, un cepu d'uva pisana s'inturchjuleghja in tarra, dui o trè ghjatti impauriti fughjenu davant'à mè. U muru spiantatu di a prima lenza sparghje e so petre più sottu. Agguaiatu, fighjendu l'ortu abandunatu di minnana, credu ch'ellu sia mortu anch'ellu. Ohimè !
In le carcere a prima porta hè spalancata è l'altra spaccata in dui hè magnata da i varmi. In fondu, trè botte anu persu i so chjerchji è un caratellu viotu asconde i ragni. Ogni volta, rivegu u lampione rughjinosu di minnana postu annant'à u vechju parastaghju..... Anch'ellu s'hè spentu pè sempre !
Invece, a porta di u primu pianu ghjè sarrata ma u legnu hè merzu. Mi dicu allora chè Antone invechjatu è forse malatu, ùn hà più primura d' intrattene a so casa.
À u ciuttà di u sole mi ne posu sempre annant'à u pancone di a piazzetta pà vede da quassù, maravigliatu, u più bellu fiuminale di u rughjone.
Hè tempu d'andamine, pinsendu à dumane, senza scurdami quantunque di l'anni passati.
Texte 2 ...
Finetta, a sumera di Carlinu
Carlinu era sempre briacu persu.
- Ùn la sapete micca. Finetta hà pesatu u capu, hà messu u so muccighilu annant'à a me arechja è mi hà dettu pianu pianu "hi, han, hi han" in francese. Pò dopu avè sternutatu forte, hè andata à magnassi un cardu.
- O Carlinu, u vinu di ziu Dumenicu hè troppu caldu par tè. Alora cusì Finetta parlarìa u francese, hà amparatu u so "hi han" in Parigi.
- Ùn mi credi micca ! Quandu li dicu "aghju u freddu" mi risponde sempre "Bru u u" cù e so narice chì trimuleghjanu.
- O bugiardò !
- A me Finetta pò ride à sbillighera, stinzendu e so labre, cù l'ochji sbaragati, dopu, canta à bassa voce "hi han hi han "en do majeur et en français" ma solamente par mè.
- Eiu, l'aghju vista. Parlava in corsu cù zia Maria ; A cunnosci, a maga, quella chì pone i so fasgioli sott'à i castagni, chì netta i morti nanz'à l'interru è chì ti pò lampà u malochju .
- Sta strega, avaria incantatu a me sumera. Ohimè !
À a fiera di San Roccu, ogni annu ci era u spittaculu. Carlinu era sempre briacu . Antone u so fratellu ùn biìa mai è vinia cù Finetta à fà un chiam' è risponde à l'ascosu d'un baraccone cupertu di filetta. I paisani sapianu chè Antone era vintriloccu. Noi, parlemu tutti, cù a lingua in bocca. Ebbè, cume certi pinzuti ellu era capace di fà esce parole distinte da u so corpu senza move e so labbre nè mostrà i so denti. Cusì, pudia discorre cù Finetta davanti à tutti. Carlinu più tistardu chè a so sumera stava ogni volta imbavalitu davanti à stu misteru.
Vechja à vint'anni, Finetta stanca di a so vita sumirina si n'andò una sera di nuvembre, à more à u pede di l'alta croce alzata à l'uscita di u paese. Carlinu piinghjia :
- A me sumera hè morta à u pè di a croce, à vi dicu, facia e so prighjere, cume una cristiana. A vogliu intarrà in lu campu santu.
Ùn avia più bisognu di vinu par dì scimità , era di sicuru divintatu tontu persu. A morte di Finetta, per ellu, un veru crepacore ! U lindumane tirava fuccilate à i corbi famiti chì vulianu magnà e trippe di a bestia. Po doppu avia sunatu e campane à mortoriu. À u prete spartatu in furia, à meza notte, vulia fà dì una messa pa salvà l'anima sumirina di a morta. A dumenica matina, in piazza di a ghjesa un era micca stancu di corre è di briunà, piinghjia, mughjava, catapughjava i vechji è i zitelli. Ancu peghju ! Avia lampatu ghjestemie à u sgiò curatu chì ghjunghjia.
U trambustu ùn piantava... Chjamati da i gendarmi, i duttori so venuti da Ajacciu è Carlinu hè partutu affunatu à l'ospedale.
Texte 3 ...
Ciambastru in lu campu santu
Sta storia ùn hè d'avà. Tandu eramu zitelli in paese.
- O bugiardò ! mi voli fà marchjà annant'à i nivoli.
- Ùn mi credi ma ziu Saveriu passendu sta notte in lu chjassu hà intesu i morti sbuligà u campu santu.
- U tintu vechju ! Hè un pocu scemu è forse avia betu un litrone di vinu guastu.
U nostru maestru dicia chì frà tutti i zitelli, Antone era u scularu u più astutu. Ma vulia sempre scopre cose nove o difese. Cumandava sempre...
- Sta notte falaremu tutti in cimiteriu.
Eiu, aviu rispostu iè ma pinsendu nò. L'altri di sicuru avianu dettu iè cù l'angoscia in gola.
- Hè luna nova è in lu bughju i morti ùn ponu vedeci.
À ondici'ore eramu cinque à falà à trunchera di colu, u chjassu pitricosu cù i murtuloni in giru è Antone davanti. Ellu era u figliolu di Batistu u carritteru è amava à ghjastimà cume u so babbu :
- Dio cane ! Sta porta rughjinosa cricchineghja cume un anima dannata. Prestu, piattemuci in le filete è cusì videremu tuttu.
Antone daveru ùn era paurosu o se ùn mi sbagliu, sapia dighjà qualcosa. Acciuciulati cume i piulelli aspittavamu trimulendu, muti, impauriti. Ci paria chè i neri cipressi pruteggessi i morti. Francescu piignia, Marcellu si tinia stichitu, e mani davant'à l'oghji è Ghjuvan-Maria si pisciava adossu.
- Hè mezanotte, state zitti, avà ghjunghjenu.
Da a ripa sfundata trè cignali famiti sbucconu currendu è Antone chì si campava da a risa ci disse:
- Ziu Battesti u merre mi hà dettu chè ogni notte ste bistiacce scrufuleghjanu e radiche di i talavelli in cimiteriu è ind' altri loghi.
A guerra ùn era finita è i fucili eranu tutti piatti in muntagna. I cignali ùn eranu più caccichjati è in la machja si tichjavanu di ghjande, di castagne è di funzi freschi quand'ell'ùn stirpavanu i chjosi di u paese.
Texte 4...
I ficili
In paese, a nostra scola era quella di i puvareti. I zitelli citadini avianu tavule nove. Sapiamu chè i nostri babboni avianu studiatu nantà sti vechji banchi troppu stretti, è fatti di legnu seccu e rapiosu. Ma u maestru pusava nant'à una carrega di vescu daretu à un tavulone cupertu di libri, di quaterni.è di scatule di creta bianca o culorita.
In lu muru mezzanu una porta stava sempre sarrata. U luchettu tamantu chi pesava forse una meza libra pindia appiccatu a dui annelli di farru. Vogliu dì chi st'andatu era difesu dipoi tanti anni.
I zitelli amanu i misteri. Aspittavamu e vacanze di natale pé entre cume i ladri, in la scola, apre a porta strappendu u luchettu e ghjitta un uchjata ingrentu.
L'ultimu ghjornu di l'annata aviamu decisu di passa pè a finestra à u fà di a notte. Infine eramu ghjunti davanti a porta sicreta.
- Antò, tù chi sai fà i miraculi, cumu ai dà fà pè furzala ?
- Aghju purtatu un asta di farru. Un colpu secu di turcinellu bastarà à fà esce l'anellu.
A rughjine avia frustu a molla è Mario scumbattia par nulla. Semu intrati in la carcere, U lucale era bughjigosu, è una puzza di topu mortu ci stuzzigava u nasu.
- Fighjate quì ! Ch'ellu mi caschinu l'ochji se a guerra un hé finita.
Arrimbati à u muru una duzena di vechji fucili cuperti di pulena e di muffignu parianu aspittà a prossima. Prima d'endassine, Saveriu appittigò nant'à a porta chjusa un pezzu di carta stracciatu indua era scrittu «Arsanale di Tulò». Semu usciti fora pè a finestra dopu ave rimessu u luchettu in piazza.
E vacanze eranu finite. A rientrata di a scola cascava u terzu ghjornu di l'annu novu. Davanti a porta avanzavamu in fila, guardendu i nostri scarpi, capi calati cu a paura di una svuciulata di u maestru. Ogni matina lighjiamu à alta voce u libru « Dumas ». Ellu, si tinia arritu, darettu à noi è tinia in manu a carta lasciata da Mario nant'à a porta. Subitu,,Marcellu chì lighjia vultendusi avia vistu u maestru ridichjulà. Ghuvan Maria chì avia sempre a paura di qualcose, piinghjiva. Noi aspittavamu i rinproveri di u Maestru. U silenziu era gattivu segnu.
- Je ne veux pas vous gronder cette fois. La curiosité est un vilain défaut mais il vous faut savoir que les fusils entreposés là sont ceux de vos grands pères qui sont revenus de la guerre 14-18.
- Monsieur, mon grand père à moi n'est pas revenu. Ses médailles sont encore accrochées au mur.
Alora, u maestru, dicise di accumpagnà i so sculari, sin'à a stela murtuaria indua so oramai scritti i trenta dui nommi di i paesani morti durante sta guerra luntana. Ci hà parlatu di a libertà, di a patria, di tutte ste cose tragiche di un mondu scemu. Mi n'arricordu, e parole di u maestru eranu sgannate. Piu tardi aghju sempre pinsatu chè a guerre tumbava par nulla, è ch'ella era una malatia di l'umanità.
Texte 5...